Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aliéner, lat. alienare)
1. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune).
2. refl. (fig.) a deveni ostil societăţii, a se simţi izolat.
Parte de vorbire: vb. tr. (învechit)
Origine: (lat. abalienare)
1. (dreptul roman) a înstrăina, a transfera bunuri materiale, animale și sclavi unei alte persoane.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aliénable)
1. (despre bunuri, drepturi) care poate fi înstrăinat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aliénant)
1. care alienează, dezumanizează individul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (aliena)
1. acţiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relaţiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realităţii; alienaţie.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. aliéné, lat. alienatus)
1. (suferind) de alienaţie mintală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aliénation, lat. alienatio)
1. tulburare gravă a funcţiilor psihice; nebunie; demenţă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acromanie)
1. grad extrem de alienaţie mintală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (aliena)
1. acţiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relaţiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realităţii; alienaţie.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. aliéné, lat. alienatus)
1. (suferind) de alienaţie mintală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dément, lat. demens)
1. adj., s. m. f. alienat mintal.
2. adj. de om nebun; demenţial.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démence, lat. dementia)
1. alienaţie mintală, nebunie.
2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia).