Rezultate secundare (Ana):
Parte de vorbire: sufix
Origine: (it., fr. lani-, cf. lat. lana)
1. „(referitor la) lână”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acqua-tofana)
2. (var.) (var.) acqua-toffana.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acqua-toffana; cf. it. acqua - apă, Toffana - numele preparatoarei)
1. otravă, compusă din arsenic, renumită în Italia în timpul Renașterii și despre care se spune că este responsabilă pentru aproape șase sute de otrăviri.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. aérofrein)
1. (tehnologie) dispozitiv de frânare care utilizează rezistența pe care aerul o opune înaintării; frână aerodinamică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amazone)
1. (mit.) femeie dintr-un trib războinic legendar, bună călăreaţă, care îşi tăia sânul drept pentru a putea mânui mai uşor arcul.
2. (fam.) călăreaţă.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. amphitryon)
1. stăpân al unei case; gazdă.
2. persoană la care sau pe cheltuiala căreia se ia masa.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr., sp. abaca, cf. tagalog. abaka)
1. bananier din Filipine, care are fructele necomestibile și pețiolurile frunzelor lungi din care se obțin fibre textile.
2. fibră textilă obținută din pețiolurile frunzelor acestui bananier; cânepă de Manilla.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)
1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiţie.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)
1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)
2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu stareţul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).
4. prior.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbadessa, lat. abbatissa)
1. maică superioară a unei abaţii sau a unei mănăstiri de femei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbazia)
1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.