Dictionar

animal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. animal)

1. s. n. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc.
2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte.
3. adj. de animal, propriu animalelor.
 

animal gazdă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT animal hospitale
2. FR animal hôte
3. EN host animal
4. DE Wirtstier
5. RU животное-хозяин
6. HU gazdaállat
 

animalcul

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (fr. animalcule)

1. (biol.) vietate extrem de mică, observabilă numai la microscop; animal microscopic.
2. ~ spermatic = spermatozoid.
3. (var.) animalicul.
 

animalcular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. animalcular)

1. de, referitor la, asemănător cu un animalcul.
 
 
 

animalic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. animalisch)

1. specific animalelor.
2. (fig.) josnic, brutal, inuman.
 
 

abator

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattoir)

1. construcție unde se sacrifică animalele destinate consumului populației.
2. (fig.) masacru.
 
 

acantofag, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acanthophage)

1. (despre animale) care se hrănește cu spini.
 
 

acefalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acéphalie)

1. lipsă a capului la unele animale inferioare.
2. monstruozitate, lipsa capului sau nedezvoltarea regiunii cefalice.