Dictionar

aparat apical

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT apparatus apicalis
2. FR appareil apical
3. EN apical apparatus
4. DE Apikalapparat
5. RU aпикaльный aппaрaт
6. HU csúcs apparátus
 

apical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apical)

1. (anat.) situat în vârful unui organ.
2. (despre consoane) care se articulează cu vârful limbii apropiat de dinți, de alveole sau de bolta palatului.
3. (bot.) terminal, la vârf.
 

apical; terminal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT apicalis
2. FR apical; terminal; apicellaire
3. EN apical; terminal
4. DE apikal; gipfelständig; spitzenständig; scheitelständig
5. RU aпикaльный; верхушечный
6. HU csúcsi, csúcsállású, csúcson levő, végálló, ágtetőző, szártetőző
 

inel apical

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT annulus apicalis
2. FR anneau apical; sphincter
3. EN apical ring
4. DE Apikalring
5. RU aпикaльное кольцо
6. HU csúcsi, csúcson levő gyűrű, végálló gyűrű
 

orificiu apical

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT osculum apicale; os apicale
2. FR orifice apicale
3. EN apical orifice; apical mouth
4. DE apikale Mündung
5. RU aпикaльное устье
6. HU csúcsnyílás
 

acrogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrogenèse)

1. formație apicală.
2. creștere în lungime la vârful organelor vegetale.
3. acrobrie.
 

APIC-, APICO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. apic/o/-, cf. lat. apex, apicis „creștet, vârf”)

1. „vârf, extremitate; apical”.
 

apicectomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. apicectomy)

1. ablațiune a porțiunii apicale a rădăcinii unui dinte.
 

coronulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coronule, lat. coronula)

1. (bot.) coroană mică de elemente apendiculare.
2. celulele apicale ale oogonului.
 

protodermă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. protoderme, lat. protoderma)

1. strat celular extrem al meristemului primar din regiunea apicală a organelor radiculare, care dă naștere epidermei.
 

umbon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ombon, lat. umbo)

1. (zool.) partea apicală a unei cochilii; punct central și proeminent al unei cochilii; ombilic.