aplecăciune
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Etimologie: (apleca + -[ă]ciune)
Etimologie: (apleca + -[ă]ciune)
1. dispoziție naturală, înclinare spre ceva; aplecare.
2. înclinare a corpului în fața cuiva, în semn de respect sau de salut; aplecare, plecăciune.