Dictionar

afabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affabilité, lat. affabilitas)

1. însușirea de a fi afabil; calitatea unei persoane afabile.
2. calitatea celui care primește, care ascultă și întreține cu bunăvoință pe ceilalți.
3. (antonim) acrimonie.
 

alegru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allègre)

1. plin de entuziasm, de vitalitate (în ciuda vârstei, circumstanțelor et cetera).
2. care manifestă veselie, vivacitate; vioi, sprinten.
3. (muzică) care dă naștere unei impresii de veselie (celui care o ascultă).
4. (antonime) indolent, trist.
 

atentiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attentif, lat. attentivus)

1. care ascultă, privește, acționează cu atenție.
 

audia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. audire)

1. a asculta pe inculpat, pe martor sau oricare altă parte într-un proces.
2. a asculta un curs, o conferință.
3. a asculta muzică (înregistrată).
 

auditor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. auditeur, lat. auditor)

1. (cel) care audiază un curs, o conferință etc.; ascultător.
 

auricular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auriculaire, lat. auricularius)

1. adj. referitor la ureche.
2. care aparține auriculului.
3. s. m. degetul mic de la mână.
4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.