Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assertion, lat. assertio
1. (log.) enunţ, afirmativ sau negativ, dat ca adevărat; (p. ext.) afirmaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclaratif)
2. ton ~ = ton ferm, categoric, sentenţios.
3. (jur.; despre un act) prin care se constată existenţa unui drept preexistent.
4. (despre verbe, propoziţii) care exprimă o aserţiune; asertiv.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. lapalissade)
1. aserțiune sau reflecție prostească prin care se exprimă o evidență sau o banalitate; truism.
2. afirmaţie naivă care provoacă râsul; reflexie neghioabă.
Parte de vorbire: loc. s.
Origine: (lat. petitio principii)
1. (log.) raţionament greşit care constă în aceea că pentru demonstrarea unei teze se pleacă de la o aserţiune întemeiată ea însăşi pe acea teză.