Dictionar

Rezultate principale (Bancruta,):

Bancruta

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (germ. bankrottieren)

1. a suferi o bancrută; a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș et cetera); a da faliment.

2. (var.) (reg.) a bancrota.


Bancrută

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. banqueroute, it. bancarotta)

1. situaţie a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment.


Rezultate secundare (Bancruta,):

Bancrutar

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. banqueroutier)

1. persoană care a dat faliment; falit; bancrut.

2. (var.) bancrutier.


Bancrut

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Bankrott, cf. it. bancarottiere)

1. persoană care a suferit o bancrută (situație de insolvență și în special de incapacitate de plată); bancrutar.


Bancruta

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (germ. bankrottieren)

1. a suferi o bancrută; a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș et cetera); a da faliment.

2. (var.) (reg.) a bancrota.


Faliment

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. fallimento, germ. Falliment)

1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscută şi declarată de o instanţă judecătorească; bancrută.

2. (fig.) ruină, eşec total.

3. a da ~ = a nu izbuti într-o acţiune.