accesoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.

agent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agent, lat. agens)

1. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituţii, întreprinderi etc. care îndeplineşte anumite însărcinări.
2. ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relaţiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viaţa economică a unei societăţi comerciale; ~ secret = cel care îndeplineşte o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulaţie = (sub)ofiţer de poliţie cu îndrumarea, supravegherea şi controlul circulaţiei pe drumurile publice.
3. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc.
4. ~ patogen = microorganism care determină apariţia unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acţiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acţiunii unui verb pasiv; propoziţie completivă de ~ = propoziţie care arată acţiunea exprimată printr-un verb pasiv.

alonjă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allonge)

1. piesă pentru prelungirea unor obiecte.
2. lungime a braţului unui sportiv (la box, lupte, scrimă) în raport cu aceea a adversarului.
3. text care completează conţinutul unui document, al unui manuscris, anexându-se la acesta; act adiţional.

amprentă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. empreinte)

1. urmă lăsată de un obiect prin apăsare.
2. (pl.) ~e digitale = urmele lăsate de vârfurile degetelor pe ceva.
3. mulaj al maxilarului sau al unei părţi din acesta servind pentru lucrarea protezelor dentare.
4. (fig.) urmă lăsată de o idee, de o stare psihică etc.

analogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analogie, lat. analogia)

1. corespondenţă, asemănare între două sau mai multe situaţii, obiecte, fenomene, noţiuni etc.
2. metodă de studiu al unui sistem bazată pe analogia (1) dintre acesta şi un alt sistem cunoscut.
3. (biol.) asemănare relativă a două organe (de animale) analoage.
4. (jur.) metodă de soluţionare a unui caz neprevăzut de lege, dar asemănător.
5. asemănare parţială de formă, sau de conţinut a două elemente de limbă, care determină modificarea unuia dintre ele sub influenţa celuilalt.

apocentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocentre)

1. punct al orbitei unui corp ceresc unde acesta se află la cea mai mare distanţă de corpul central în jurul căruia se mişcă.