Dictionar

Rezultate secundare (Competent):

Competent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compétent, lat. competens)

1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput.

2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva.


Competenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva.

2. aptitudine, calitate a unei autorităţi, a unui funcţionar de a exercita anumite atribuţii.

3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluţiona un litigiu.

4. ştiinţa lingvistică implicită, interiorizată de subiecţii vorbitori ai unei limbi.

5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.

6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacţiona la semnale de dezvoltare.


Abil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.

2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.

3. (fig.) care dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.

4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.

5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.


Absorbţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.

2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.

3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.

4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.

5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.

6. absorbire.

7. extragere, aspirare.


Addubitaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. addubitatio)

1. figură retorică care afirmă pretinsa inabilitate a oratorului de a vorbi competent despre ceva; dubitaţie.


Analfabet, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. analphabète)

1. neştiutor de carte.

2. (fig.) ignorant, incult; incompetent.


Asistenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assistance)

1. asistare.

2. public care ia parte la o conferinţă, la un spectacol etc.

3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).

4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-şi susţine drepturile în faţa justiţiei. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.

5. cooperare materială sau morală în viaţa internaţională.


Atribuţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attribution, lat. attributio)

1. competenţă, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate.