Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amiable)
1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înţelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)
1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conciliation, lat. conciliatio)
1. conciliere.
2. procedură, în dreptul internaţional, urmărind înlăturarea conflictelor.
3. figură retorică în care se foloseşte un argument „ostil” pentru propria cauză.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. œcuménisme)
1. (religie) mișcare care vizează reunificarea tuturor bisericilor creștine; mişcare ecumenică.
2. (prin anal.) reconciliere, unire, unitate.
3. (prin ext.) dialog între mai multe religii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irréconciliable, lat. irreconciliabilis)
1. care nu vrea să accepte reconcilierea; care refuză orice împăcare (cu cineva sau ceva); de neîmpăcat, nereconciliabil.
2. (antonime) reconciliabil, conciliabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ebr., fr., engl. yom kippur)
1. mare sărbătoare religioasă mozaică simbolizând reconcilierea dintre om şi divinitate.