Rezultate secundare (Culme,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. culmen)
1. porţiune superioară a monticulului vermisului cerebelului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apogée, gr. apogaion)
1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial.
2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situaţii etc.; culme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capodopera)
1. operă desăvârşită, culme a creaţiei; (p. ext.) lucrare perfectă în orice domeniu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. furibond, lat. furibundus)
1. care arată furie excesivă; furios, mânios la culme.
2. (despre un fenomen natural) care se caracterizează printr-o impetuozitate extremă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mont)
1. formă de relief reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal.
2. proeminenţă patologică a unui os, a unei articulaţii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. summum)
1. punctul, gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; culme.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. zénith)
1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observaţie.