Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. demonico, lat. daemonicus)
1. care se referă la demon(-i); care prezintă anumite atribute ale demonului(-lor); diabolic; satanic; demoniac.
2. care se crede, despre care se crede că este posedat de demoni.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (demonic + -ește)
1. în felul demonului; într-un mod demonic, diabolic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démoniaque)
3. demonic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. démonisme)
1. credinţă în demoni; demonie.
2. faptă sau influență a unui demon; demonie.
3. atitudine, răzvrătire demonică; satanism.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (demon + -iza)
1. a da caracter demonic; a personifica într-un demon.
2. a atrage de partea diavolului, a răului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. diabolique, lat. diabolicus)
1. drăcesc, de (la) diavol; demonic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. luziferisch)
1. care aparține lui Lucifer; referitor la Lucifer; caracteristic lui Lucifer; demonic, (rar) luciferian.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. théurgie)
1. (ant.) operație magică, proprie ermetismului elenistic, în care se presupunea că se poate stabili un contact cu divinitatea sau cu forțele demonice printr-o evocare.
2. (în fil. neoplatoniciană) arta de a face ca Dumnezeu să coboare în suflet, creând astfel o stare extatică.
3. gen de magie prin care se pretinde punerea în contact cu divinitatea binefăcătoare; magie albă.
4. știința miracolelor; pretinsă artă de a face minuni.