Dictionar

designație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désignation)

1. acțiunea de a designa; designare.
2. acțiune de desemnare în avans a celui care trebuie să îndeplinească o funcție.
3. desemnare; denumire; indicare.
 

designativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désignatif)

1. care desemnează, distinge, specifică; designator.
 

designator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désignateur)

1. care desemnează.
 

triol

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. triol)

1. (chimie) denumirea generică și designația compușilor care posedă trei funcții alcool; trialcool.
 

desemnare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT designatio
2. FR appellation; désignation
3. EN appellation; designation
4. DE Bezeichnung, Bestimmung
5. RU обознaчение; нaзвaние
6. HU kijelölés, megjelölés, meghatározás
 

designativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désignatif)

1. care desemnează, distinge, specifică; designator.
 

designare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. designa)

1. acțiunea de a designa; designație.
2. desemnare; denumire; indicare.