OK
X
discordant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. discordant)
1.
care
distonează;
nepotrivit;
strident.
discordanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. discordance)
1.
lipsă
de
armonie.
2.
nepotrivire,
dezacord.
3.
(geol.)
dispoziție
neparalelă
a
unor
straturi
noi
față
de
altele
mai
vechi.
anacronie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (an1- + acronie)
1.
discordanță
între
timpul
real
al
desfășurării
evenimentelor
și
cronologia
ideală
a
narării
lor.
cacofonie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cacophonie, gr. kakophonie)
1.
întâlnire
de
sunete
discordante,
neplăcute
auzului;
asociere
de
cuvinte
care
redau
imagini,
fapte
neplăcute;
cacofonism.
discorda
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. discorder, lat. discordare)
1.
intr.
a
nu
concorda,
a
nu
se
potrivi.
2.
a
fi
discordant.
3.
tr.
a
relaxa.
4.
refl.
(despre
instrumente
muzicale
cu
coarde)
a
se
dezacorda.
discrepant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. discrepante)
1.
care
nu
se
potrivește;
care
arată
discrepanță.
2.
care
nu
concordă
cu
ceea
ce
alții
cred,
judecă
sau
afirmă.
3.
care
prezintă
aspecte
discordante,
divergente.
distonant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. distonant)
1.
care
distonează;
discordant.
dizarmonic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dysharmonique, it. disarmonico)
1.
(muz.)
lipsit
de
armonie.
2.
(despre
o
sală)
lipsită
de
rezonanță,
cu
rezonanță
proastă.
3.
care
prezintă
dizarmonie
(2).
4.
(fig.)
discordant,
neplăcut.