Dictionar

Rezultate secundare (Doct):

Doct, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. docte, lat. doctus)

1. învăţat, savant, erudit.


Doctor

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

1. titlu ştiinţific conferit doctoranzilor în urma susţinerii examenelor şi a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu.

2. ~ docent = titlu ştiinţific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activităţi ştiinţifice îndelungate şi valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, din ţară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei şi umanităţii.

3. medic.

4. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru.


Doctoral, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. doctoral)

1. de doctor.

2. (despre atitudini, ton) afectat, pedant, încrezut, solemn.


Doctorand, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Doktorand)

1. cel care îşi pregăteşte doctoratul.


Doctorantură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. doktorantura)

1. formă de pregătire avansată a oamenilor de știință, în înstituțiile de învățământ sau de cercetări științifice, pentru gradul de doctor în științe.

2. stagiu de calificare științifică superioară pentru obținerea titlului de doctor; doctorat.


Doctorat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. doctorat)

1. formă de studii suprauniversitare constând dintr-o serie de cursuri, examene şi o teză, organizate pe lângă instituţiile de învăţământ superior şi care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate; doctorantură.

2. teză de ~ = teză care atestă stagiul de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor.


Abjura

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. abjurer, lat. abiurare)

1. a renega public o credinţă, o doctrină, o opinie.


Abstenţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstentionnisme)

1. abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.

2. doctrină care susține această atitudine.


Activism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activisme)

1. atitudine care pune accentul pe nevoile vieţii.

2. doctrină potrivit căreia spiritul uman trebuie se angajeze în acţiune pentru realizările materiale şi spirituale ale societăţii.


Activist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. activist, rus. aktivist)

1. (adept) al activismului.

2. I. care se referă la activism.

3. II. membru militant al unui partid, sau al unei organizaţii de masă.

4. susținător al activismului (doctrină care susține acțiunea directă).

5. propagandist pentru o mișcare politică sau sindicală.

6. (antonim) pasivist.


Acţionalist, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actionnaliste)

1. referitor la acţionalism, doctrină bazată pe studiul muncii.


Adamism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. adamisme)

1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creştinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.

2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferinţa pentru elementul biologic primitiv.