Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. duel, lat. duellum)
1. luptă cu armele între două persoane, dată în prezenţa unor martori fixaţi dinainte, în vederea lămuririi unui diferend.
2. ~ de artilerie = acţiune în care artileriile părţilor beligerante trag simultan una asupra celeilalte.
3. (fig.) luptă, dispută între două persoane, grupuri, publicaţii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. duellare)
1. intr., refl. a se bate în duel.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (duela)
1. confruntare în duel; duelat, (înv.) duelism.
Parte de vorbire: vb. refl. (învechit)
Origine: (duelgiu)
1. a avea mania de a se duela.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (duel + -ic)
1. care se referă la duel; de duel.
Parte de vorbire: s.m. (învechit)
Origine: (fr. duellisme)
1. luptă în care doi adversari înarmați se confruntă; duel.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. duelliste)
1. persoană care se bate într-un duel, care caută oportunități de a lupta într-un duel; (înv.) duelător.
2. (prin restricție) profesor de scrimă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cape, it. cappa)
1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă.
2. de ~ şi spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri şi înfruntări primejdioase.
3. dispozitiv de protecţie împotriva accidentelor la maşini, la ferăstraie etc.
4. poziţie pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai uşor valurile, vântul, furtuna.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. duellare)
1. intr., refl. a se bate în duel.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. duelliste)
1. persoană care se bate într-un duel, care caută oportunități de a lupta într-un duel; (înv.) duelător.
2. (prin restricție) profesor de scrimă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monoma-chie)
1. luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. rapière)
1. spadă cu lama fină şi lungă, folosită în dueluri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. satisfaction, lat. satisfactio)
1. sentiment de mulţumire, de plăcere.
2. împlinire a unei dorinţe, aspiraţii.
3. a cere (sau a da ~ = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câştig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel.