Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. érudition, lat. eruditio)
1. cunoaştere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor ştiinţe; cultură vastă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conceptisme)
1. şcoală literară spaniolă din sec. XVII caracterizată prin elaborarea excesivă a expresiei, erudiţie, prin abuz de metafore noi şi paradoxale şi prin cultivarea efectelor surprinzătoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. encyclopédisme)
1. caracter enciclopedic; erudiţie vastă.
2. (med.) sindrom caracterizat prin tendinţa de a desfăşura o activitate politematică în diverse domenii ale artei şi ştiinţei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. érudit, lat. eruditus)
1. (şi s.) care posedă cunoştinţe vaste; învăţat, savant.
2. (despre opere ştiinţifice) care dovedeşte erudiţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pédant, germ. Pedant)
1. (cel) care are pretenţii nejustificate de erudiţie, de competenţă; meticulos, formalist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. pédanterie)
1. paradă de erudiţie; meticulozitate exagerată.
2. comportamentul pedantului; revendicare proprie pedantului; caracterul a ceea ce este pedant.
3. exprimare în termeni pretenţioşi.
4. gravitate în chestiuni de mică importanţă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pédantisme)
1. paradă de erudiție, minuțiozitate excesivă și formală; comportamentul pedantului.
2. exprimare în termeni pretențioși, fără conținut.
3. gravitate în chestiuni de mică importanță.