Dictionar

Erudiţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. érudition, lat. eruditio)

1. cunoaştere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor ştiinţe; cultură vastă.


Conceptism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conceptisme)

1. şcoală literară spaniolă din sec. XVII caracterizată prin elaborarea excesivă a expresiei, erudiţie, prin abuz de metafore noi şi paradoxale şi prin cultivarea efectelor surprinzătoare.


Enciclopedism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. encyclopédisme)

1. caracter enciclopedic; erudiţie vastă.

2. (med.) sindrom caracterizat prin tendinţa de a desfăşura o activitate politematică în diverse domenii ale artei şi ştiinţei.


Erudit, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. érudit, lat. eruditus)

1. (şi s.) care posedă cunoştinţe vaste; învăţat, savant.

2. (despre opere ştiinţifice) care dovedeşte erudiţie.


Pedant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pédant, germ. Pedant)

1. (cel) care are pretenţii nejustificate de erudiţie, de competenţă; meticulos, formalist.


Pedanterie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. pédanterie)

1. paradă de erudiţie; meticulozitate exagerată.

2. comportamentul pedantului; revendicare proprie pedantului; caracterul a ceea ce este pedant.

3. exprimare în termeni pretenţioşi.

4. gravitate în chestiuni de mică importanţă.

5. (sinon.) pedantism.


Pedantism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. pédantisme)

1. paradă de erudiție, minuțiozitate excesivă și formală; comportamentul pedantului.

2. exprimare în termeni pretențioși, fără conținut.

3. gravitate în chestiuni de mică importanță.

4. (sinon.) pedanterie.