Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. excrément, lat. excrementum)
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR matière stercorale; fiente
3. EN faeces; excrements; animal drop pings; excreta
4. DE Kot (von tieren); Ausscheidung; Exkrement
5. RU помет (животных)
Parte de vorbire: adj. (rar)
Origine: (it. escrementale)
1. despre sau care se referă la excremente; excremențial.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. excrémentiel)
1. referitor la excremente; care este de natura excrementelor; fecal, (rar) excremental.
2. (var.) (înv.) escremențial.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capriforme)
1. cu înfățișare de capră.
2. excremente ~e = excremente umane care arată similar cu cele de capră.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. copr/o/-, cf. gr. kopros)
1. „excrement”.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. coprémie)
1. (med.) trecerea în sânge a produselor excremenţiale, cât și a tulburărilor care rezultă din această trecere și intoxicație; stercoremie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coprophage)
1. (coleopter) care se hrăneşte cu excremente; scatofag.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coprophagie)
1. ingerare de excremente, tulburare gravă la unii bolnavi mintali; scatofagie.
2. însuşire a insectelor coprofage.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coprophile)
1. (psihologie, sexualitate) care manifestă o atracţie morbidă pentru excremente; care găsește plăcere (sexuală) în manipularea excrementelor.
2. (despre insecte, plante) care trăieşte, creşte pe fecale; scatofil.