Dictionar

Rezultate principale (Fâţâi):

Fâțâi

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fâț + -âi)

1. tr. (mai ales coada) a mișca repede; a bâțâi.

2. refl. a se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr; a se foi.

3. (fam.; mai ales d. femei) a merge mișcând accentuat șoldurile.

4. (prin ext.) a se fandosi


Rezultate secundare (Fâţâi):

Fâțâială

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fâțâi + -eală)

1. faptul de a (se) fâțâi; mișcare (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost; fâțâire, fâțâit.

2. (var.) fâțăială.


Fâțâire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. fâțâi)

1. fâțâială.


Fâțâit

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. fâțâi)

1. fâțâială.


Fâțâit, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (v. fâțâi)

1. (persoană) care se mișcă încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost.


Fâțâitor, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fâțâi + -tor)

1. care (se) fâțâie.


Fâțâitură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fâțâi + -tură)

1. fâțâială.


Fâțâială

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fâțâi + -eală)

1. faptul de a (se) fâțâi; mișcare (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost; fâțâire, fâțâit.

2. (var.) fâțăială.


Fâțâire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. fâțâi)

1. fâțâială.


Fâțâit

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. fâțâi)

1. fâțâială.


Fâțâitor, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fâțâi + -tor)

1. care (se) fâțâie.


Fâțâitură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fâțâi + -tură)

1. fâțâială.