Dictionar

Rezultate secundare (Fenomen):

Epifenomen

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épiphénomène)

1. (fil.) fenomen secundar a cărui prezenţă sau lipsă nu alterează producerea fenomenului esenţial.

2. simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu aceasta.


Fenomen 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phénomène, gr. phainomenon)

1. manifestarea exterioară a esenţei lucrurilor şi proceselor.

2. proces, transformare, evoluţie din natură şi din societate.

3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, fiinţă extraordinară.


FENOMEN-, FENOMENO-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. phénomén/o/-, cf. gr. phainomenon)

1. „fenomen”.


Fenomenal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. phénomenal)

1. surprinzător, ieşit din comun, uluitor.

2. care ţine de fenomen, de natura fenomenelor.


Fenomenalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Phänomenalismus, rus. fenomenalizm, după fr. phénoménisme)

1. concepţie filozofică idealistă potrivit căreia esenţa lucrurilor este incognoscibilă, cunoaşterii omeneşti fiindu-i accesibile doar manifestările exterioare, fenomenele.


Fenomenalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. fenomenalist, fr. phénoménaliste)

1. I. referitor la fenomenalism, doctrină filosofică conform căreia omul poate cunoaşte numai fenomenele şi nu lucrurile în sine.

2. care este bazat pe fenomenalism.

3. care prezintă caracterele fenomenalismului.

4. II. adept al fenomenalismului.


Abate (2)

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.

2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.

3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).

4. (refl.) a se năpusti (asupra).

5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.

7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.

8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.

9. (refl.) a cădea.


Abis

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.

2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.

3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.

4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.


Ablaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.

2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.

3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.

4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă din cauza încălzirii sale până la incandescenţă.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Accident

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.

2. ridicătură, adâncitură a unui teren.

3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.

4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).

5. s. m. alteraţie.


Acreţie

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spaţiul cosmic.

2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.

3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.