Dictionar

Rezultate principale (Idealism,):

Idealism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. idéalisme)

1. orientare fundamentală în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, existența obiectivă, ca factor secund, derivat.

2. ~ obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual, pus la baza existenței, ca o realitate independentă de conștiința individului; ~ subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă a realității materiale; ~ absolut = idealism care admite identitatea spiritului cu realitatea obiectivă.

3. urmărire dezinteresată a unui ideal.

4. ~ fizic = denumire dată interpretării idealiste a unor concepte ale fizicii contemporane.


Rezultate secundare (Idealism,):

Idealism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. idéalisme)

1. orientare fundamentală în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, existența obiectivă, ca factor secund, derivat.

2. ~ obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual, pus la baza existenței, ca o realitate independentă de conștiința individului; ~ subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă a realității materiale; ~ absolut = idealism care admite identitatea spiritului cu realitatea obiectivă.

3. urmărire dezinteresată a unui ideal.

4. ~ fizic = denumire dată interpretării idealiste a unor concepte ale fizicii contemporane.


Idealist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. idéaliste)

1. I. care aparține idealismului; privitor la idealism; idealistic.

2. care își orientează gândul, acțiunea, viața, după un ideal; idealistic.

3. (depr.) care trăiește din himere, iluzii, fără țină cont de realitate; idealistic.

4. II. adept, susținător al idealismului.

5. persoană care aspiră spre un ideal.

6. (depr.) persoană) lipsită de simțul realității sau de simț practic.

7. (antonime) materialist, realist.


Materialism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. matérialisme, germ. Materialismus)

1. orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului, potrivit căreia lumea este, în esență, materială și cognoscibilă.

2. ~ dialectic = concepție care îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = concepție filozofică având ca obiect societatea, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice; ~ economic = concepție unilaterală, metafizică, despre societate, care absolutizează rolul determinant al factorului economic în dezvoltarea socială; ~ științific-naturalist = concepție exprimând convingerea spontană a naturaliștilor lumea exterioară este o realitate obiectivă; ~ vulgar = curent care, în esență, reduce întreaga realitate, inclusiv conștiința, la materie.

3. interes exagerat pentru problemele materiale.


Nazareeni

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nazaréens)

1. pl. denumire dată de evrei primilor creştini.

2. adepţi ai unei secte de fanatici creştini din Ungaria şi SUA.

3. grup de pictori germani instalaţi la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din idealismul naiv al primitivilor italieni.


Neokantianism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Neukantianismus, după fr. néo-kantisme)

1. orientare în filozofia contemporană care preia în special interpretarea kantiană a conceptelor de obiectivitate și metodă, căutând asimileze noile rezultate ale științelor în perspectiva unei reedificări a logicii și a teoriei cunoașterii pe bazele idealismului.


Neoplatonism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-platonisme)

1. doctrină filozofică care, reunind într-o viziune originală idealismul platonician cu idei pitagoreice, stoice şi cu misticismul oriental, proclamă ideea creării lumii prin „emanaţia” din divinitate şi pe aceea a cunoaşterii prin extaz mistic.