maestru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. maestro)

1. s. m. f. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate.
2. creator al unei școli sau al unui curent.
3. ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă.
4. termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale.
5. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc.
6. nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere).
7. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase.
8. ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități.
9. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor.
10. adj. (mar.) cuplu-~ = cea mai lată parte a unei nave.

atelier

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. atelier)

1. locul în care se execută lucrări manuale, sau se practică activități manuale de artă sau de agrement; (p. ext.) locul unde se dezvoltă o lucrare.
2. încăpere, local cu unelte sau maşini unde se desfăşoară o activitate meşteşugărească sau industrială.
3. totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local.
4. local amenajat în care lucrează un artist; încăpere de lucru a unui pictor, fotograf etc.; studio.
5. locul în care mai mulți elevi sau studenți lucrează sub îndrumarea unui maestru (profesor, artist etc.); (p. ext.) ansamblul artiștilor sau al elevilor care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru sau grup de maeștri.
6. (prin ext.) grup de persoane reunite pe o perioadă determinată de timp pentru a reflecta asupra unui subiect dat sau a realiza un proiect comun.
7. (fig.) centru de producție artistică-literară.
8. (înv.) șantier.

coregraf, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. chorégraphe)

1. maestru de dans şi de balet; creator al unui dans sau al unui spectacol de balet.

discipol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. discipulus, după fr. disciple)

1. elev (al unui maestru).
2. adept şi continuator al unei doctrine.

doctor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

1. titlu ştiinţific conferit doctoranzilor în urma susţinerii examenelor şi a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu.
2. ~ docent = titlu ştiinţific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activităţi ştiinţifice îndelungate şi valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituţiile de învăţământ superior unei personalităţi de mare prestigiu, din ţară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul ştiinţei, tehnicii şi culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei şi umanităţii.
3. medic.
4. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru.

elev, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. élève)

1. copil sau tânăr care primește educație, învaţă într-o şcoală sau care urmează o formă de învăţământ mediu sau elementar.
2. discipol, adept, urmaş, învăţăcel al unui maestru, al unei şcoli literare, doctrine etc.
3. (antonime) cunoscător, expert.

emerit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. émérite, lat. emeritus)

1. care cunoaște foarte bine o anumită știință sau disciplină; competent.
2. care are multe merite într-o activitate; eminent.
3. artist (maestru, profesor, medic etc.) ~ = titlu onorific conferit persoanelor care s-au distins în mod deosebit în artă, știință, învățământ etc.