Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. curopalate)
1. înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. palatum, it. palato)
1. peretele superior al cavităţii bucale; cerul gurii.
2. ~ dur = partea anterioară, osoasă, a cavităţii bucale; ~ moale = partea posterioară a cavităţii bucale; vălul palatului.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. palatal)
1. din regiunea palatului; palatin2.
2. consoană ~ă (şi s. f.) = consoană care se pronunţă prin apropierea sau atingerea părţii de jos a limbii de palat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. palataliser)
1. a (se) transforma o consoană nepalatală într-una palatală; a (se) muia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. palatin, lat. palatinus)
1. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu.
2. guvernator al unei provincii.
3. adj. referitor la palatin1 (I) sau la palatinat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acidité, lat. aciditas)
2. ~ (gastrică) = cantitatea de acid a sucului gastric; ~ a solului = însuşirea solului spălat de baze de a se comporta ca un acid slab.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acropole, gr. akropolis)
1. cetăţuie înăuntrul oraşelor antice greceşti, pe o înălţime şi adăpostind palate, temple.
Parte de vorbire: s.
Origine: (sp., fr. alcazar)
1. palat întărit, de origine maură, în Spania.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alvéolopalatal)
1. (despre consoane) articulat la limita alveolelor şi a palatului dur.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apadâna)
1. sala tronului în palatele regilor persani.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apical)
1. (anat.) situat în vârful unui organ.
2. (despre consoane) care se articulează cu vârful limbii apropiat de dinţi, de alveole sau de bolta palatului.