Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. perpéteur, lat. perpetuare)
1. a face să dureze, a dura veşnic; a (se) transmite de la o generaţie la alta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (perpetua)
1. faptul de a (se) perpetua; perpetuaţie.
2. ~a speciei = continuarea existenţei unei specii prin reproducere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. perpétuation)
1. (rar) perpetuare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. consolidation)
1. acțiunea de a (se) consolida; acțiunea de a face mai ferm, mai solid, mai stabil; rezultat al acestei acțiuni; consolidare.
2. operație prin care se mărește capacitatea de rezistență a unei clădiri, a unui edificiu, a unui zid etc.
3. comprimarea și întărirea terenului printr-un fenomen natural sau prin compactare; fixarea solurilor prin vegetație, drenaj etc.
4. termen folosit în expertiza medicală pentru a desemna că starea unui pacient sau a unei persoane vătămate este stabilizată, nu va mai varia în timp, și devine astfel posibilă evaluarea invalidității care rezultă din acest stadiu.
5. (finanțe) convertire a datoriei rambursabile a unui stat în datorie perpetuă, din care se poate reclama numai dobânda.
6. (științe juridice) reunire a unei proprietăți și a uzufructului.
7. (economie) fuziunea mai multor companii.
8. (med.) desemnează procesul prin care organismul repară oasele rupte.
10. (antonime) deconsolidare, slăbire, șubrezire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éros /1/, germ. Eros)
1. dragoste, iubire; (spec.) dragoste senzuală; motiv erotic în literatură.
2. ansamblul dorinţelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido.
3. ansamblul instinctelor de conservare şi perpetuare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (perpetua)
1. faptul de a (se) perpetua; perpetuaţie.
2. ~a speciei = continuarea existenţei unei specii prin reproducere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. perpétuation)
1. (rar) perpetuare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. perpétuité, lat. perpetuitas)
1. caracterul a ceea ce este perpetuu; durată veşnică sau îndelungată; (desuet) perpetualitate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. rootkit)
1. (inform.) software al cărui scop este obținerea și perpetuarea accesului furtiv, în general neautorizat, la un computer.