aseca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. assécher, lat. assicare)

1. a îndepărta apele de infiltrație dintr-un teren; a deseca.

deseca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. dessécher)

1. a îndepărta excesul de apă de pe solurile umede; a seca.
2. a elimina apa din diferite materiale.

diseca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. disséquer, lat. dissecare)

1. a efectua o disecție.
2. (fig.) a analiza (ceva) minuțios, a cerceta atent.

murseca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. morsicare)

1. (despre animale) a mușca.

secabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. secabilis, fr. sécable)

1. care poate fi tăiat, divizat (ex. comprimat ~).
2. (anton.) insecabil.

secando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. secundo)

1. în al doilea rând.

agonist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agoniste)

1. adj., s. m. (mușchi) care produce o anumită mișcare.
2. adj., s. n. (substanță, agent) lipsit de activitate intrinsecă, care blochează receptorii.

altern, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alterne, lat. alternus)

1. unghiuri ~e interne (sau externe) = unghiuri formate în interiorul (sau exteriorul) a două drepte paralele tăiate de o secantă.
2. (despre frunze, flori) care crește de o parte și de alta a tulpinii, a ramurilor, la niveluri diferite.

aseca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. assécher, lat. assicare)

1. a îndepărta apele de infiltrație dintr-un teren; a deseca.

bilon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. billon)

1. s. m. aliaj monetar în compoziția căruia intră în cea mai mare parte sau exclusiv metale comune.
2. monedă divizionară, cu valoare intrinsecă, inferioară valorii sale nominale.
3. s. n. ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate.

biraport

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. birapport)

1. (mat.; pentru un fascicul de patru drepte) raport anarmonic al celor patru puncte în care o secantă intersectează dreptele din fascicul.

canton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canton)

1. clădire construită lângă o șosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecție și supraveghere a drumurilor respective; locuința cantonierului.
2. unitate de supraveghere, întreținere și urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigații, baraje etc.
3. sector al unui drum.
4. unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuința acestuia.
5. unitate teritorial-administrativă în unele țări (Elveția, Franța).
6. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce.
7. (herald.) piesă de formă pătrară, a noua parte dintr-un scut, într-un colț al acestuia.