Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. séquestre, lat. sequestrum)
1. măsură de asigurare ordonată de organele judiciare sau financiare, constând în aplicarea de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor.
2. măsură excepțională de administrare forțată sau de supraveghere adoptată de un stat beligerant față de un bun al inamicului în vederea conservării acestuia.
3. reținere a unei nave de către un stat, cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia.
4. fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. récolement)
1. (jur.) verificare a obiectelor conţinute într-un inventar, într-un sechestru.
2. verificare a legalităţii tăierii unei păduri.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. séquestrer, lat. sequestrare)
1. a pune (sub) sechestru.
2. a reţine pe cineva cu forţa, ilegal.
3. a detaşa un sechestru osos.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. séquestrectomie)
1. (med.) extracție chirurgicală a unui sechestru; extragerea unui sechestru dintr-un țesut celular; sechestrotomie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. séquestrotomie)
1. (med.) procedură chirurgicală care implică îndepărtarea unui sechestru osos (bucată mică de os mort sau necrozat); sechestrectomie.
Parte de vorbire: s.m. (înv.)
Origine: (secfestra + -ant)
1. fiecare dintre persoanele în litigiu pentru un lucru asupra căruia s-a aplicat un sechestru.
2. persoană care cere aplicarea unui sechestru.