Dictionar

sibilin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sibyllin, lat. sibyllinus)

1. sibilic.
2. cărți ~e = culegere de oracole, păstrată la Capitoliu (Roma), consultată ori de câte ori republica era în primejdie.
 

sibilinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. sibyllinisch)

1. care ține de sibilă, profetic; sibilic.
2. care este misterios sau obscur; greu de înțeles; sibilic.
3. (antonime) comprehensibil, inteligibil.
 

esopic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ésopique)

1. propriu lui Esop, referitor la Esop.
2. stil ~ = stil sibilinic, neclar.
 

sibilic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sibyllique)

1. referitor la sibile, la predicțiile lor, la capacitatea de a prezice viitorul; profetic; sibilin(ic).
2. (prin ext.) care este neînțeles sau greu de înțeles; enigmatic, vag.
3. (antonime) accesibil, comprehensibil, inteligibil.