Rezultate secundare (Spic,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aspic)
1. substanţă gelatinoasă din zeamă de carne şi oase, pentru prepararea unor mâncăruri.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. spiccato)
1. (muz.; la instrumentele cu coarde) sacadat, săltând arcuşul după fiecare notă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. speaker)
1. crainic la o staţie de radio sau de televiziune.
2. (în Anglia) preşedintele Camerei Comunelor.
3. (în SUA) preşedintele Camerei Reprezentanţilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (spicher + -iţă)
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. spicum „spic”)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. spicifère)
2. (înv.) (despre păsări) care are pe cap un smoc de pene în formă de spic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)
1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amarante, lat. amarantus)
1. plantă erbacee cu inflorescenţă în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albeIadj. inv., s. n. (colorant) roşu-violet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ambli- + -timie)
1. denumire generică pentru fenomenele de obsesie, de suspiciune şi anxietate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arsénopyrite)
1. minereu din care se obţine arsen prin încălzire în absenţa aerului; mispichel.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. auspicium, fr. auspice)
1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I).
2. dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor şi cenzorilor).
3. (rar) protecţie.
4. sub ~iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ii = în împrejurări favorabile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. batteuse)
1. maşină agricolă pentru desfacerea boabelor din spice, păstăi, porumbi etc.