Dictionar

Rezultate principale (Tâcâitură,):

Tăcăitură

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (tăcăi + -tură)

1. sunet exprimat prin interjecția „tac” (la intervale regulate); tăcăit, țăcănit.

2. sunet ritmic, caracteristic emis în timpul funcționării ceasornicului; ticăit.

3. palpitație a inimii; ticăit.


Tâcâitură

Parte de vorbire: s.f. (înv., reg.)
Origine: (tâcâi + -tură)

1. ciocănitură sau bătaie ușoară (în ușă); (reg.) ticăitură.