OK
X
tabietliu, -ie
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (tc. tabiatli)
1.
care
are
(multe)
tabieturi;
(prin
ext.)
maniac,
pedant.
2.
(var.)
tabietiu,
(reg.)
tabetliu.
tabietgiu, -ie
Parte de vorbire:
adj., s.m.f. (înv.)
Etimologie: (tabiet + -giu)
1.
(persoană)
cu
tabieturi;
tabietliu,
(înv.)
tabietos.
2.
(om)
pedant;
tabietliu,
(înv.)
tabietos.
tabietos, -oasă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f. (înv.)
Etimologie: (tabiet + -os)
1.
(persoană)
cu
tabieturi;
tabietliu,
(înv.)
tabietgiu.
2.
(om)
pedant;
tabietliu,
(înv.)
tabietgiu.