Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
4. DE abgestutzt; abgeschnitten; abgebrochen; abgerissen; kegelstumpfförmig; steil
5. RU крутой; оборванный
Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (din abrupt)
2. de odată, pe nepregătite, pe neașteptate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., sp. bolson)
1. regiune joasă a unui deşert montan, cu roci detritice şi mărginită de un abrupt stâncos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corniche)
1. partea superioară, ornamentată, a zidului unei construcţii, pe care se sprijină acoperişul.
2. mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc.
3. partea superioară, ieşită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă.
4. acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streaşină, care prelungeşte o pantă sau chiar acoperişul diverselor construcţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cremnophytes)
1. vegetaţie care creşte pe stâncile abrupte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. escarpement)
1. pantă abruptă (a unui teren, a unui munte et cetera).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. escarpé)
1. (despre un mal, un drum etc.) abrupt, povârnit, înclinat.