Dictionar

abrutiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. abrutir)

1. tr., refl. a face să-și piardă, a-și pierde însușirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.
 

abrutizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrutissant)

1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
3. (antonim) civilizator.
 

abrutizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abrutiza)

1. acțiunea de a (se) abrutiza; pierderea însușirilor morale, specific umane; transformare în brută; animalizare, dezumanizare, îndobitocire.
 

abrutizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (abrutiza)

1. care a devenit insensibil, brutal.
2. care și-a pierdut însușirile specific umane (printr-o reducere semnificativă a activității intelectuale, a calităților morale); dezumanizat, îndobitocit.
 

animaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. animaliser)

1. tr., refl. a coborî în starea de animal; a (se) abrutiza.
 

dezumaniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déshumaniser)

1. tr., refl. a face (pe cineva) să-și piardă, a-și pierde caracterele sau sentimentele umane; a (se) abrutiza.
2. tr. a prezenta schematic un personaj literar.
 

animalizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (animaliza)

1. care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; abrutizat, dezumanizat.
 

abrutizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abrutiza)

1. acțiunea de a (se) abrutiza; pierderea însușirilor morale, specific umane; transformare în brută; animalizare, dezumanizare, îndobitocire.