Dictionar

Rezultate principale (Accident,):

Accident

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.

2. ridicătură, adâncitură a unui teren.

3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.

4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).

5. s. m. alteraţie.


Rezultate secundare (Accident,):

Accidenta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accidenter)

1. tr., refl. a (se) răni într-un accident.


Accidental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accidentel)

1. întâmplător, fortuit.

2. secundar, neesenţial.

3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).


Accidentat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (accidenta)

1. adj., s.m.f. (cel) care a suferit un accident.

2. adj. (despre un teren) cu multe neregularităţi.


Accidenţe

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzidenzen)

1. lucrări tipografice mărunte şi variate (afişe, invitaţii, programe etc.).


Abordaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.

2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.

3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.


Abrupt, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.

2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.

3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.

4. II. formă de relief abruptă.

5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.


Accidenta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accidenter)

1. tr., refl. a (se) răni într-un accident.


Accidentat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (accidenta)

1. adj., s.m.f. (cel) care a suferit un accident.

2. adj. (despre un teren) cu multe neregularităţi.


Adventiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.

2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.

3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.

4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.

5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.

6. rădăcină = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.

7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.


Aeropiezism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéropiésisme)

1. ansamblu de accidente provocate prin acţiunea asupra organismului de aerul rarefiat.