Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acoelomates)
1. pl. grup de animale fără celom.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acellulaire, lat. acellularis)
1. (despre organisme) fără structură celulară; necelular.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT acellularis
2. FR acellulaire
4. DE nicht zellenartig
5. RU бесклеточный
6. HU sejt nélküli, nem sejtekből álló
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sphacèle)
1. cangrenă uscată în leziunile traumatice întinse sau în organele care degenerează prin ischemie.
2. boală a trunchiului sau a ramurilor arborilor care produce uscarea acestora.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)
1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.
3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârşeşte acţiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphophagie)
1. absorbţie a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de către cel mai dezvoltat dintre ei.
2. devorare a unui animal de către altul din aceeaşi specie ori din specii diferite.
3. unire a doi gameţi de acelaşi sex.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphogamie)
1. (biol.) unire a două organe sau celule generate de acelaşi individ.
2. (biol.) copulare a celulelor fiice.
3. (biol.) metodă de ameliorare şi formare a unor rase noi de animale.
4. (bot.) polenizare încrucişată între indivizii deosebiţi ai unor specii apropiate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. adiacens, it. adiacente)
1. alăturat, aşezat alături, învecinat, continuu.
2. (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au acelaşi vârf şi o latură comună.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. adiudicare după fr. adjuger)
1. tr. (jur.) a atribui (un bun) aceluia care oferă mai mult în cadrul unei licitaţii publice.
2. refl. a-şi atribui, a-şi lua ceva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affilier, lat. affiliare)
1. refl. a se alătura unei organizaţii, instituţii etc. de acelaşi fel, subordonându-i-se.
2. tr. a stabili anumite raporturi de subordonare.