Dictionar

acuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acuité)

1. capacitate senzorială de a percepe excitații foarte slabe; agerime, ascuțime.
2. grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical.
 

vacuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vacuité, lat. vavuitas)

1. situația, însușirea a ceea ce este vid.
 

ambliopie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amblyopie)

1. (med.) tulburare de vedere, numită și "ochiul leneș", manifestată printr-o diferență de acuitate vizuală între cei doi ochi.
 

hiperacuzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hyperacousie)

1. hiperestezie a auzului; acuitate auditivă ieșită din comun.
2. (anton.) hipoacuzie, surditate.
 

maculă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. macule, lat. macula)

1. pată.
2. modificare de culoare a pielii datorită unei reacții inflamatoare.
3. pată pe un organ vegetal.
4. depresiune a retinei, la polul posterior al globului ocular, unde acuitatea vizuală este maximă; pată galbenă.
 

violență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. violence, lat. violentia, it. violenza)

1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate.
2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire.
3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale.
4. teoria ~ei = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora.
5. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale.