Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. accusateur)
2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contré-accusation)
1. învinuire adusă de acuzat acuzatorului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. philippique)
1. discurs violent, acuzator, împotriva cuiva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incriminatoire)
1. care incriminează, care servește la incriminare; care arată implicarea într-o infracțiune; acuzator.
2. (var.) incriminatoriu, încriminator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. réquisitorial)
1. cu caracter de rechizitoriu, acuzatorial.