Parte de vorbire: vb. tr., refl. (învechit)
Origine: (adânc)
1. a face (mai) adânc; a adânci.
2. a pătrunde în adâncime; a (se) adânci.
3. (fig.) a se lăsa absorbit în; a (se) adânci.
4. (fig.) a cerceta în profunzime; a aprofunda, a adânci.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (adânca)
1. pătrundere în adâncime; adâncire, adâncit.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (adâncă + -tură)
1. parte adâncită a unei suprafețe; adâncitură.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (adânci)
1. care este sau a devenit adânc; (înv.) adâncat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (adânci + -[i]tură)
1. parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură, groapă mică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abysse, lat. abyssos)
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abyssal, lat. abyssalis)
2. aflat în zona de mare adâncime şi fără de lumină a mărilor şi oceanelor.
3. regiune ~ă = zonă de mare adâncime a fundului mărilor şi oceanelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablution, lat. ablutio)
1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru purificare.
4. eroziune exercitată de curenţii marini de adâncime.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)
1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).
5. s. m. alteraţie.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. aquanaute)
1. explorator al mediului subacvatic, al adâncimilor subacvatice; aponaut, oceanonaut.