Dictionar

adjectiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. adiectivum, fr. adjectif)

1. parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însușire.
 

adjectiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adjectiver)

1. tr., refl. a (se) transforma, prin conversiune, în adjectiv; a (se) adjectiviza.
 

adjectival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se așază între un substantiv articulat precedat de prepoziție.
3. (despre construcții gramaticale) cu valoare de adjectiv.
 

adjectiviza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adjectiviser)

1. a (se) transforma în adjectiv, a (se) folosi ca adjectiv; a (se) adjectiva.
 

adjectivizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (adjectiviza)

1. transformat în adjectiv; adjectivat.
 

adjectiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adjectiver)

1. tr., refl. a (se) transforma, prin conversiune, în adjectiv; a (se) adjectiviza.
 

adjectival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.
2. articol ~ = articol care se așază între un substantiv articulat precedat de prepoziție.
3. (despre construcții gramaticale) cu valoare de adjectiv.
 

adjectiviza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adjectiviser)

1. a (se) transforma în adjectiv, a (se) folosi ca adjectiv; a (se) adjectiva.
 

adnominal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adnominal)

1. (despre un adjectiv etc.) care determină un nume.
 

adverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
 

adverbializa

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.