Dictionar

adjunct, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)

1. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc.
 

hiparh 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hyparque, gr. hyparkhos)

1. (ant.) adjunct al unui satrap.
 

VICE-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. vice-, cf. lat. vice)

1. „în loc de locțiitor, adjunct”.
 

împreunat; reunit

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT adjunctus
2. FR rattaché; connexé
3. EN jointed; united
4. DE verbunden; hingehörig
5. RU связaнный; соединённый
6. HU hozzácsatolt; egyesített
 

subbibliotecar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (sub- + bibliotecar, cf. fr. sous-bibliothécaire)

1. ajutor de bibliotecar; bibliotecar adjunct.
2. (var. de scriere) sub-bibliotecar.
3. (var.) (înv.) subibliotecar.
 

vicar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. vicaire, lat. vicarius)

1. reprezentant, adjunct sau înlocuitor; oricine acționează pentru sau în numele unui superior.
2. (religie) preot care ocazional îl ajută și îl înlocuiește pe paroh.
3. (Imperiul Roman) responsabil care administra o dioceză imperială, superior guvernatorilor și subordonat prefectului.