aducere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aduce)

1. acțiunea de a aduce.
2. luare cu sine a unui lucru și deplasarea acestuia până undeva, sau până la cineva.
3. apropiere a ceva de sine sau de o parte a corpului.
4. dare a unei anumite direcții unei părți a corpului; îndoire.
5. (înv.) (expr.) mandat de ~ = ordin scris prin care un inculpat este chemat în fața justiției.
6. (expr.) ~ spre îndeplinire = executare.
7. (expr.) ~-aminte = amintire, revenire în memorie.
8. (expr.) ~ la cunoștință = faptul de a face cunoscut ceva.

readucere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (readuce)

1. acțiunea de a readuce și rezultatul ei; aducere din nou la locul sau starea anterioară.

traducere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (traduce)

1. acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție.
2. ~ automată = traducerea unui text în întregime de unul sau mai multe programe de calculator, fără ca un traducător uman să intervină.
3. ~ asistată de computer = traducere de text realizată în mod interactiv cu ajutorul calculatorului.
4. (în cadrul unei conferințe internaționale) ~ instantanee sau simultană = traducere imediată (și orală) a discursului sau comunicării pronunțate de vorbitor.
5. (fig.) transpunere pe alt plan; transpunerea unei arte în alta; reprezentarea realității prin artele plastice.
6. (fiz.) transformare a unei mărimi de o anumită natură (viteză, presiune, temperatură etc.) într-o mărime de altă natură (tensiune electrică, curent electric), în vederea transmisiunii informației asociate acestora.
7. interpretare.
8. (înv.) trăducere.

apocatastază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocatastase, gr. apokatastasis)

1. readucere la un stadiu anterior.
2. (la stoici şi unii mistici) reconstituire a unor situaţii iniţiale de provenienţă originară.

asamblare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (asambla)

1. acţiunea de a asambla.
2. (inform.) operaţia de traducere în limbaj de maşină a unui program de către asamblor (II).

calc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calque)

1. copie a unei schiţe, a unui desen, pe hârtie specială.
2. hârtie de ~ = hârtie transparentă de copiat.
3. (lingv.) traducerea dintr-o limbă străină a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin; decalc (2).

contrabulină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-buline)

1. (mar.) manevră curentă care serveşte la aducerea de-a lungul vergei a grandeei de cădere.

conversiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conversion, lat. conversio)

1. modificare a condiţiilor iniţiale ale unui împrumut.
2. preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de altă natură.
3. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru.
4. modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor mărimi date.
5. transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule.
6. (biol.) schimbare în ordine liniară a genelor; transmutaţie genetică.
7. reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme, cu sau fără schimbarea înţelesului ori funcţiilor sintactice; reversiune.
8. schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxă.
9. (log.) răsturnare a unei judecăţi prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul.
10. traducere a unui cuvânt, număr sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul.
11. mecanism psihic care face să apară un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în conştiinţă fără a provoca o reacţie de angoasă.

degroşaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. dégrossissage)

1. acțiunea de a degroșa și rezultatul ei; fasonarea unui material; degroșare.
2. (despre piese brute) prelucrare prin așchiere și aducere la o formă și la o dimensiune apropiată de cele finale.