Dictionar

Rezultate principale (Adverb):

Adverb

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.


Rezultate secundare (Adverb):

Adverbal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.


Adverbial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.

2. (gramatică) locuțiune = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.


Adverbializa

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.


Admirativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admiratif, lat. admirativus)

1. (adesea adverbial) care exprimă, care arată admirație.


Adverb

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.


Adverbial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.

2. (gramatică) locuțiune = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.


Adverbializa

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.


Comparativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. comparatif, lat. comparativus)

1. bazat pe comparaţie; pentru o comparaţie.

2. metodă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică = disciplină care studiază, prin comparaţie, structura gramaticală a limbilor înrudite.

3. (gram.) grad ~ (şi s. n.) = formă a adjectivului şi a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.


Comparaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. comparatio, după fr. comparaison)

1. stabilire a asemănărilor şi deosebirilor dintre lucruri, fiinţe, idei; comparare.

2. categorie gramaticală a adjectivului şi adverbului, prin care se evidenţiază un anumit grad al însuşirii.

3. termen de ~ = expresie, idee care serveşte pentru a compara ceva.

4. figură de stil constând în relevarea raportului de asemănare dintre două lucruri, persoane sau acţiuni.