Dictionar

adverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
 

adverbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.
 

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
 

adverbializa

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.
 

adverbializare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adverbializa)

1. (gram.) faptul de a (se) adverbializa, de a (se) transforma în adverb.
 

adverbializat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (adverbializa)

1. (gramatică) transformat în adverb.
 

admirativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admiratif, lat. admirativus)

1. (adesea adverbial) care exprimă, care arată admirație.
 

adverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
 

adverbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.
 

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
 

adverbializa

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.
 

asindeton

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. asyndetus, asyndeton, fr. asyndète)

1. absența legăturii gramaticale între mai mulți termeni sau mai multe propoziții (ex. „an bun, an rău”).
2. figură retorică constând în îndepărtarea conjuncțiilor și adverbelor dintr-o frază (ex. „am venit, am văzut, am cucerit”).
3. (var.) asindet.
4. (antonime) polisindet, polisindeton.