Dictionar

aeronavă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. aéronef)

1. vehicul aerian care transportă pasageri sau mărfuri; aparat care circulă în aer; aerovehicul.
 

aeronaval, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aéronaval)

1. I. referitor la aviaţie şi la marină; aeromaritim.
2. II. care aparține atât forțelor aeriene, cât și marinei.
3. II. (antonim) aeroterestru.
 

superaeronavă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (super1- + aeronavă)

1. aeronavă de mare capacitate.
 

aeromaritim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aéromaritime)

1. indică un transport care combină aviația și marina; aeronaval.
 

aeronavigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Aeronavigation)

1. ansamblul de tehnici care permit unui pilot de aeronavă să-i controleze deplasarea; navigație aeriană.
 

aerovehicul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérovehicul)

1. vehicul aerian care se menține și se deplasează în aer; aeronavă.
 

airbus

Parte de vorbire:  I. s.n., II. s. propriu  
Etimologie: (fr., engl. airbus)

1. I. avion cu reacție subsonic, mai ales unul cu corp larg; aerobuz.
2. (transport) aeronavă fabricată de compania Airbus.
3. II. companie europeană constructoare de avioane.
 

aterizor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. atterrisseur)

1. (aeronautică) dispozitiv plasat sub o aeronavă (retractabil în zbor) pe care se sprijină o aeronavă când se află la sol și care permite acesteia să decoleze și să aterizeze lin și fără riscuri; tren de aterizare.
2. (prin analogie) plutitoare care permit unui hidroavion să aterizeze lin pe apă.
3. (var.) aterisor.
 

autogir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autogire)

1. aeronavă cu o elice care se roteşte în jurul unui ax vertical, permiţând decolorarea şi aterizarea în plan vertical.