Dictionar

afirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affirmation, lat. affirmatio)

1. enunț prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat.
 

alegație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allégation, lat. allegatio)

1. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație.
 

apofantic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apophantique, gr. apophantikos)

1. (log.) care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau negație cu privire la ceva.
 

aserțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assertion, lat. assertio

1. (log.) enunț, afirmativ sau negativ, dat ca adevărat; (p. ext.) afirmație.
 

calomnie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calomnie)

1. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare.
 

corolar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corollaire, lat. corollarium)

1. teoremă, consecință imediată a unei alte teoreme.
2. concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc.
 

denegație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. dénégation)

1. acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegare.
2. refuzul de a recunoaște drept adevărată o afirmație făcută de oponent în timpul unei proceduri; negare în justiție.
3. (var.) denegațiune.