aiurare
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (aiura)
Etimologie: (aiura)
1. faptul de a aiura.
2. vorbire fără sens (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență); delir.
3. visare, reverie.
4. (în forma aiurire) amețire, derutare a cuiva prin vorbe.
5. (var.) (fam.) aiurire.