Dictionar

alegorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)

1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care folosește acest procedeu.
3. (muz.) compoziție care dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare.
 

alegoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allégorique, lat. allegoricus)

1. care folosește alegoria, care are valoare de alegorie; care conține un sens ascuns, o aluzie ascunsă; exprimat în pilde.
2. car ~ = vehicul amenajat cu o platformă reprezentând o scenă simbolică și cu care se defilează la anumite sărbători.
 

alegorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. allégorisme)

1. artă care constă în folosirea neîndemânatică sau prea frecventă a alegoriei; exprimare prin alegorii; metaforă prelungită și continuă.
 

parabolă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. parabole, lat. parabola, gr. parabole, comparaţie).

1. scurtă povestire alegorică cu caracter moral; pildă.
2. exprimare alegorică.
3. (p. ext.) alegorie.
 

inversio

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. inversio, inversus + -io)

1. (retorică) inversare ironică a sensului; alegorie; transpunere.