OK
X
alienație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aliénation, lat. alienatio)
1.
tulburare
gravă
a
funcțiilor
psihice;
nebunie;
demență.
abalienare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1.
(med.)
pierdere
sau
diminuare
marcată
și
evidentă
a
facultăților
mintale;
alienație.
acromanie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acromanie)
1.
grad
extrem
de
alienație
mintală.
alienare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (aliena)
1.
acțiunea
de
a
(se)
aliena;
înstrăinare.
2.
(fil.)
depersonalizarea
oamenilor,
denaturarea
relațiilor
personale
prin
puterea
banilor,
a
rangurilor
sociale,
reprezentarea
deformată
a
realității;
alienație.
alienat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. aliéné, lat. alienatus)
1.
(suferind)
de
alienație
mintală.
demență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. démence, lat. dementia)
1.
alienație
mintală,
nebunie.
2.
(fig.)
surescitare
intensă
(vecină
cu
nebunia).
demonomanie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. démonomanie)
1.
alienație
mintală
caracterizată
fie
prin
ideea
de
a
fi
posedat
de
demon(i),
fie
de
frica
de
iad.
2.
tulburare
mintală
care
constă
în
credința
de
a
fi
stăpânit
de
forțe
diabolice.
3.
(sinonim)
demonopatie.