Parte de vorbire: s.f.
Origine: (amăgi)
1. faptul de a (se) amăgi, de a (se) înșela, de a atrage prin promisiuni mincinoase etc.
2. faptul de a-și face iluzii zadarnice; iluzionare.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (amăgi + -tor)
1. (persoană) care amăgește, înșelător.
2. ispititor.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (amăgi + -tură)
1. faptul de a (se) amăgi; amăgire, înșelăciune.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + amăgi)
1. a-și amăgi (deliberat) propria persoană.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)
1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déception, lat. deceptio)
1. dezamăgire, deziluzie; amărăciune.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (decepţie + -ona)
1. a provoca o decepţie; a deziluziona, a dezamăgi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (decepţie + -/on/ism)
1. fenomen prezent în arta şi literatura din sec. XIX, manifestat prin atitudine pesimistă faţă de realitatea socială, afirmarea unei dezamăgiri permanente şi a unui sentiment de neîncredere în progres.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. désabusé)
1. care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit.
3. (antonime) entuziast, entuziasmat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dézillusion)