Dictionar

amalgam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amalgame, lat. amalgama)

1. aliaj de mercur cu alt metal.
2. amestec metalic servind pentru obturarea cavității unui dinte2. (fig.) amestec de elemente diverse.
 

amalgama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amalgamer)

1. a face un amalgam (1).
2. a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri.
3. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene.
 

amalgamat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (amalgama)

1. amestecat cu mercur.
2. amestecat în mod eterogen.
 

amalgamator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amalgamateur)

1. utilaj pentru extragerea aurului din minereuri.
 

amalgamiza

Parte de vorbire:  vb. (grupa I)  
Etimologie: (amalgam + -iza)

1. a combina pentru a forma o singură organizație sau structură.
2. (chimie) a alia (un metal) cu mercur.
 

amalgama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amalgamer)

1. a face un amalgam (1).
2. a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri.
3. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene.
 

plombă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Plombe)

1. lucrare de astupat o carie dentară.
2. amalgam, porțelan etc. care se pune într-un dinte, într-o măsea cariată.
3. construcție care completează spațiul gol dintre alte două construcții.
4. umplere a unei gropi din asfalt.
 

potpuriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pot-pourri)

1. aranjament muzical din fragmente extrase din opere, operete sau din melodii cunoscute, fără o strânsă legătură între ele.
2. (fig.) amestec de lucruri diverse; amalgam.
 

taoism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. taoïsme)

1. doctrina lui Lao-tzu.
2. direcție principală a filozofiei antice chineze, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”.
3. religie chineză, amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-tzu și al diverselor credințe.
4. (var.) daoism.